Aftele bucale: factori favorizanţi, tratament, diagnosticare, prevenţie

22 decembrie 2019

Numite și stomatită aftoasă, aftele bucale sunt mici formațiuni dureroase, de culoare albă, înconjurate de o zona roșiatică. Acestea apar pe mucoasa cavității bucale (la baza gingiilor, pe cerul gurii, pe limba și pe suprafața internă a obrajilor sau a buzelor) sau la marginea limbii (uneori, ele pot apărea și în zona faringelui), iar evoluția lor poate duce la ulcerare. Aftele pot apărea individual sau în număr mai mare, dând un sentiment de disconfort care durează câteva zile, până se vor vindeca. 

Aftele bucale nu sunt contagioase, ceea ce înseamnă că nu se pot transmite de la o persoană la alta prin intermediul salivei. Cauzele apariției lor nu se cunosc încă cu exactitate, însă există o serie de factori ce favorizează ivirea acestora.

Factori favorizanţi

Diagnosticare

Tratament

Prevenţie

Factori favorizanţi

Iată factorii principali care favorizează apariția aftelor bucale:

  • un sistem imunitar slăbit;
  • anumite alergii;
  • nivel crescut de stres;
  • alimente acide: acestea pot atât să declanșeze apariția aftelor bucale, cât și să le accentueze;
  • traumatisme ale cavității bucale;
  • deficiențe de minerale și vitamine.

Diagnosticare

În cadrul vizitei la un cabinet stomatologic, medicul dentist va diagnostica aftele bucale printr-o simplă examinare a cavității bucale. În unele cazuri, doctorul poate efectua și o biopsie a zonei afectate pentru a confirma diagnosticul. Pentru realizarea biopsiei, se va preleva o porțiune foarte mică din formațiune, care se va trimite către un laborator. Rezultatele sunt comunicate pacientului, de obicei, următoarea zi.

Tratament

De cele mai multe ori, scopul tratamentului este acela de a diminua disconfortul creat de aftele bucale. În acest sens, pacientul va primi recomandări de la medicul stomatolog, precum consumul de alimente moi, clătirea cavității bucale cu apă de gură și, în cazul în care simte o durere puternică, aplicarea unei creme cu acțiune antialgică. 

Chiar dacă în cele mai multe situații evoluția naturală a aftelor bucale este spre vindecare spontană, unii pacienți prezintă episoade de recurentă ce pot dura chiar și câțiva ani. Scopurile tratamentului prescris de un medic dentist pentru aceste persoane sunt reducerea ulcerației și a durerii. De regulă, se prescriu topice corticosteroidice și antimicrobiene. Mai mult, factorii predispozanți trebuie evitați sau corectați. Pacientele care se confruntă cu apariția aftelor bucale în timpul menstruației pot beneficia de supresia ovulației prin contracepție cu progesteron. 

Tratament nechirurgical

Topicele există sub formă de uleiuri, geluri, paste, creme, apă de gură și spray-uri. Cea mai importantă terapie este cea cu corticosteroizi topici. Se poate recomanda un spectru larg de corticosteroizi. Este important de menționat că aceștia reduc simptomele, însă nu și rată recurenței aftelor bucale. Preparatele cel mai des utilizate sunt:

  • betametazona sodium fosfat;
  • hemisuccinat de hidrocortizon;
  • traiamcinolone acetonide in carboximetil celuloză.

Severitatea ulcerației poate fi redusă cu ajutorul tetraciclinelor topice, însă nici acestea nu au niciun efect asupra recurenței. Tetraciclinele nu se prescriu copiilor mai mici de 12 ani.

Severitatea și durerea provocată de aftele bucale pot fi reduse de apă de gură cu gluconat de clothexidină. Diferiți agenți topici antiinflamatori precum amlexanox si benzidamina pot, de asemenea, ajuta.

În cazul în care aftele bucale nu sunt multe și au dimensiuni mici, anestezicele locale, cum ar fi benzocaina și lidocaina, sunt suficiente. Dacă, însă, pacientul experimentează dureri severe, va fi nevoie de anestezice injectate local.

Pentru reducerea durerii și scăderea timpului de vindecare, se mai pot recomanda în cadrul unei programări la medicul stomatolog tabletele mucoadezive ce eliberează sare de magneziu (precum penicilina G sodică) și ulei de citrice. Marele avantaj al acestora este că nu au efecte adverse.

Există cazuri rare în care formațiunile nu răspund la topice, fiind astfel necesară imunomodularea sistemică. Colchicina, thalidomina, prednisonul și azatioprina sunt câteva exemple de agenți sistemici.

Alte posibile recomandări:

  • multivitamine;
  • subsalicilat de bismut: accelerează vindecarea și protejează mucoasa bucală; 
  • evitarea folosirii produselor ce conțin sodium lauryl sulfate: distruge mucoasa, se găsește în detergenți igienici orali.
programare-dentist

Tratament chirurgical

Când pacientul nu răspunde la terapia farmacologică sau sistemică, medicul specialist va folosi tehnologia avansată pentru efectuarea unor proceduri chirurgicale

Una dintre cele mai eficiente tratamente de acest fel este terapia laser, care ameliorează instant durerea, reduce recurentă și accelerează vindecarea.  

O altă opțiune este reprezentată de biopsierea formațiunilor. Atunci când aftele sunt biopsiate, ele devin, din leziuni mediate imun într-unele traumatice. Se pare că aceste leziuni traumatice se vindecă mai repede și sunt mai puțin dureroase decât aftele tipice.

dentist-laser

Prevenţie

În ciuda faptului că sunt dureroase, aftele bucale, se vindecă în majoritatea cazurilor destul de repede, în circa șapte zile. Menținând o igienă corectă a cavității bucale, riscul ca aceste leziuni să apară scade considerabil.

Aftele bucale nu pot fi prevenite în totalitate, însă, prin respectarea anumitor reguli de alimentație și igienă orală riscul apariției acestora se reduce considerabil. 

Trebuie evitați factorii declanșatori, cum ar fi consumul de fructe și alune – nu este necesară nicio măsură drastică, ci doar reducerea consumului acestor alimente. 

Alimentele acide care conțin zahăr (cum este sucul de portocale) trebuie, de asemenea, evitate – acizii conținuți de acestea vor irita pereții cavității bucale, așadar timpul de vindecare va fi mai mare.  

Totodată, întărirea sistemului imunitar are un rol foarte important în prevenirea aftelor bucale. Iar dacă pasta ta de dinți are în compoziție sulfat de sodiu, este recomandat să nu o mai folosești. Acest ingredient poate cauza apariția leziunilor în cazul pacienților mai sensibili.

Prin urmare, aftele bucale sunt destul de ușor de prevenit și tratat. Evită automedicația și consultă un medic în cazul în care leziunile nu se vindecă după o săptămână de la data apariției.

Autor
Specialist Ortodonție
Vă așteptăm
la clinică
Programări
0733.733.030

Specialist estetica faciala

Echipa de medici
Plata in rate