Aparat dentar invizibil Incognito

Clinica stomatologica » Aparate dentare » Aparat dentar invizibil Incognito
Sunați pentru programare: 0733.733.030

Dacă ți-e teamă să zâmbești larg, să râzi cu gura deschisă, mai precis, eviți pe cât posibil să îți arăți dantura, înseamnă că un aparat dentar este ceea ce cauți. Fie că participi la conferințe, întâlniri cu clienții, fie că ai o viață socială foarte activă sau pur și simplu n-ai vrea ca nimeni să observe că porți aparat dentar, soluția vine din partea tratamentelor ortodontice avansate. 

Astăzi există aparate dentare invizibile care te ajută să îți îndrepți dantura, indiferent de vârsta sau jobul pe care îl ai. Acum nu mai ai de ce să-ți faci griji în privința aspectului estetic!

La clinica Denttaglio îți oferim tot suportul de care ai nevoie pentru a începe tratamentul ortodontic cu un aparat dentar invizibil.

Îți recomandăm cu încredere aparatul dentar lingual Incognito, cel mai popular aparat invizibil din lume, realizat din aur.

Ce este un aparat dentar invizibil?

Dacă în trecut pacientul își putea crea o barieră psihologică în privința purtării aparatului dentar, dat fiind aspectul estetic, astăzi această scuză dispare. 

Aparatul dentar invizibil, numit oficial aparat dentar lingual, reprezintă modul discret de a îndrepta dinții, oferind alternativa perfectă la aparatele dentare fixe convenționale, care sunt adesea voluminoase și mai puțin estetice. Cel mai cunoscut aparat dentar lingual este Incognito.

Aparatele dentare invizibile (linguale) sunt alcătuite din bracket-uri mici și sârme, care sunt lipite pe spatele dinților, astfel că rămân neobservate pentru prieteni sau colegi. 

Aceste tipuri de aparate dentare au fost utilizate cu succes încă din anii 1970.

Încrederea este vizibilă, aparatul este Incognito! 

Invizibil, 100% personalizat, cu rezultate in timp scurt…aparatul dentar Incognito iti transforma zambetul fara ca cei din jurul tau sa observe ca il porti!

Cum funcționează aparatul dentar invizibil Incognito?

În cazul aparatului dentar invizibil Incognito, spre deosebire de cele clasice, bracket-urile sunt așezate pe partea din spate a dinților, astfel ramân neobservate de persoanele din jur. Ele acționează ca și bracket-urile aparatelor tradiționale, cu avantajul că nu sunt la vedere.

Trebuie să știi că bracket-urile așezate pe suprafața din spate a dinților (linguală) necesită dimensiuni mai mici. Prin urmare, la un aparat dentar Incognito, bracket-urile sunt personalizate pentru a se potrivi perfect dinților tăi. Se creează în laborator cu ajutorul tehnologiei computerizate, astfel încât bracket-urile rezultate să se potrivească pe partea interioară a fiecărui dinte. Apoi sunt montate cu grijă de medicul ortodont pe partea interioară a danturii și legate între ele cu un arc  foarte subțire, care pune presiune asupra dinților, astfel încât să migreze în poziția corectă.

INCOGNITO® – este si pentru mine?

Vrei sa iti imbunatatesti zambetul, sa optimizati sanatatea dintilor tai si sa arati exceptional? Ai dorit sa ai un zambet perfect, dar ai fost jenat sa porti aparate metalice?

Daca raspunsul este DA, atunci un aparat dentar Incognito poate fi o solutie si pentru tine.

Avantajele aparatului dentar INCOGNITO®:

  • Orice malocluzie poate fi corectata, indiferent daca esti adolescent sau adult
  • Aparatul dentar lingual este singurul dispozitiv ortodontic invizibil cu adevarat
  • Bracketurile nu contin nichel (sunt antialergice) si sunt usor de curatat
  • Tratamentul ofera rezultate de inalta calitate
  • Design-ul individualizat si plat al bracketurilor si arcurilor confera maximum de confort pacientilor si o adaptare rapida a vorbirii

Cine poate purta aparat dentar Incognito?

Oricine își poate îndrepta dantura cu ajutorul aparatului dentar Incognito – bărbați, femei, adolescenți, adulți. Fie că ești student sau ești angajat, indiferent de stilul de viață pe care îl ai, un aparat dentar lingual este o soluție potrivită. Orice pacient care este un candidat bun pentru aparatele dentare tradiționale, fie metalice sau din safir, poate purta aparatul dentar invizibil Incognito.

La ce vârstă îmi pot pune aparat dentar invizibil?

Aparatul dentar invizibil Incognito este potrivit la orice vârstă, de la 13 ani și până la peste 60 de ani. Este necesară doar dorința de a-ți îndrepta dantura. 

Toți pacienții cu probleme serioase de aliniere dentară, indiferent de vârstă, pot alege Incognito, aparatul dentar lingual (invizibil). Tehnologia computerizată cu ajutorul căreia aparatul dentar lingual este realizat, permite o adaptabilitate mult mai ridicată la caracteristicile dentare ale fiecărui pacient. Dr Monica Hazizi, Medic Specialist Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială

Cât timp trebuie să port aparatul dentar invizibil Incognito?

Durata de timp a tratamentului cu un aparat dentar lingual (invizibil) variază de la pacient la pacient, în funcție de complexitatea cazului. Dar, datorită tehnologiei avansate, a bracket-urilor personalizate în funcție de dantura pacientului, dinții se vor alinia corect în mod eficient. 

Tratamentul personalizat pentru situația fiecărui pacient face ca durata de purtare a aparatului dentar Incognito să fie mai mică decât în cazul aparatelor tradiționale, cu bracket-uri din safir sau metalice. 

Care sunt diferențele între aparatul dentar invizibil și cel clasic?

Aparatul dentar Incognito prezintă o serie de avantaje care îl fac extrem de atrăgător pentru adulții cu o viață profesională sau socială intensă, care își doresc să ajungă repede și cu eforturi minime la rezultatele dorite, fără ca cei din jur să poată observa.

Aparat dentar lingual (Incognito)Aparat dentar clasic
Bracket-urile sunt cimentate pepartea linguală (interioară) a dinților – fără risc de apariție acariilor dentare;Bracket-urile sunt cimentate pepartea vizibilă, din exterior adinților – risc mare de apariție a cariilor și de demineralizare asmalțului dentar;
Scheletul metalic al aparatuluieste invizibil, alternativa estetică ideală a aparatelor clasiceScheletul metalic al aparatuluieste vizibil, inestetic
Bracket-urile se realizeazăpersonalizat, având formaanatomică unică în zona linguală –SCANARE COMPUTERIZATĂBracket-urile sunt prefabricateși standardizate – formă relativuniformă a majoritățiisuprafețelor dentare (zonavestibulară)
Aparatul este indicat copiilorpeste 12 ani, adolescenților, dar șiadulțilorBracket-urile standard suntindicate oricăror dimensiunidentare
Nu toți medicii ortodonți suntacreditați INCOGNITO® pentruaplicarea tratamentului lingualToți medicii specialiști ortodonțisunt instruiți pentru aplicareaaparatelor fixe standard
Costuri ridicateCosturi scăzute
Controale necesare mai dese – la4 săptămâniControale necesare rare – la 6săptămâni
Perioada totală de tratament –scazutăPerioada totală de tratament –ridicată

Care este diferenta dintre cele două aparate dentare invizibile, Incognito și Invisalign?

Există două tipuri de aparate dentare invizibile:

  • aparat dentar lingual (Incognito) – are bracket-uri la fel ca și aparatul dentar tradițional, cu diferența că sunt montate pe partea din spate a dinților, fiind personalizate cu ajutorul scanării computerizate;
  • alignere ortodontice (Invisalign) – sunt gutiere transparente detașabile (alignere), realizate personalizat conform danturii pacientului;

Incognito versus Invisalign

Din punct de vedere estetic, Incognito și Invisalign oferă același confort pacienților – sunt aparate dentare complet invizibile, însă există mici diferențe între cele două variante de tratament, care înclină balanța în funcție de dorințele pacientului.

Incognito funcționează pe același principiu precum aparatul dentar clasic, cu bracket-uri metalice, în timp ce Invisalign folosește aliniatori (alignere) detașabile din plastic.

Incognito, deși impune restricții alimentare, îți permite să mănânci în public fără nici un deranj. În schimb, Invisalign nu are nicio restricție alimentară, însă aliniatorii trebuie scoși de fiecare dată când mănânci sau bei ceva colorat (pentru a nu se păta), ceea ce poate fi dificil în public.

Pe de altă parte, Invisalign necesită autodisciplină – trebuie purtat minimum 22 ore pe zi, iar înainte să fie pus trebuie să te speli pe dinți, în timp ce Incognito este purtat în permanență.

Pacienții care poartă Incognito resimt o presiune pe dinți mai mare decât cei care poartă Invisalign, iar vizitele la medicul ortodont sunt mai dese în cazul aparatului lingual.

Ambele metode de îndreptare a dinților sunt perfecte pentru adulții preocupați de aspectul fizic.

Care sunt avantajele și dezavantajele aparatului dentar Incognito?

Avantaje:

  • îți îndrepți dantura făra ca ceilalți din jur să vadă că porți aparat dentar;
  • este potrivit pentru o mare varietate de probleme ortodontice, funcționează atât în cazurile ușoare, cât și în cele complexe;
  • se personalizează potrivit danturii tale pentru a crește nivelul de confort și a maximiza eficiența tratamentului; 
  • este un aparat dentar fix, prin urmare nu te gândești la numărul de ore în care trebuie să-l porți într-o zi și nu ești nevoit să-l dai jos când mănânci sau bei;
  • împiedică apariția cariilor, aurul fiind ușor tolerat de organism și elimină complet riscul apariției alergiilor;

Dezavantaje:

  • are un preț mai mare decât aparatul dentar clasic, cu bracket-urile la vedere;
  • poate irita limba, caz în care se folosește ceara dentară primită de la medicul ortodont;
  • poate fi sesizată la început o modificare a vorbirii, însă dispare după 2-3 săptămâni de la purtarea aparatului;
  • nu toți medicii ortodonți au instruirea necesară și certificarea de a monta un aparat dentar Incognito;

4 motive să alegi Incognito, aparatul dentar lingual

1. Ocazii speciale

Dacă știi că urmează un eveniment important în viața ta, dar ești nerăbdător să începi tratamentul ortodontic, alege să porți Incognito. Te asigurăm că bracketurile nu vor fi vizibile în fotografiile de grup de la nuntă, botez sau bal.

2. Aparat dentar la job

Din ce în ce mai mulți adulți conștientizează nevoia unui zâmbet frumos și sănătos și

optează pentru un tratament ortodontic, însă cei mai mulți aleg variantele estetice. De cele mai multe ori aceștia se tem de părerea celor din jur, de cum ar putea arăta cu aparat dentar metalic sau că acesta este asociat cu adolescenții. De aceea ei caută o metodă de îndreptare a dinților care să treacă neobservată printre colegii de birou.

3. Stima de sine

Unii pacienți evită să zâmbească în fotografii din cauză că poartă aparat dentar metalic, însă aparatul dentar Incognito nu dezvoltă astfel de temeri, din contră, crește stima de sine și încrederea pacienților.

4. Dinți frontali fără bracketuri

Pacienții care aleg aparatul Incognito pot vedea cum dinții se îndreaptă de la o zi la alta, fără să fie deranjați din punct de vedere vizual de bracket-uri. Astfel, ei nu vor evita să zâmbească pe întreaga perioadă a tratamentului.

Cum se desfășoară planul de tratament în cazul aparatului dentar invizibil Incognito?

Pașii de tratament pentru purtarea aparatului dentar Incognito sunt:

  • consultație inițială care implică o analiză de specialitate amănunțită a feței, a statusului dentar (linia feței, dantură, zâmbet);
  • prezentare demonstrativă înainte și după tratamentul cu un aparat dentar invizibil Incognito;
  • producerea aparatului Incognito în Germania-Bad Essen – durează aproximativ 6 săptămâni;
  • aplicarea aparatului și monitorizarea evoluției tratamentului – controale la interval de 4 săptămâni;

Cât de des trebuie să merg la control dacă port un aparat dentar Incognito?

Pentru o bună evoluție a tratamentului, este recomandată o vizită la medicul ortodont o dată la 4 săptămâni. În cadrul consultului, medicul verifică progresul obținut, realizează strângerea arcurilor pentru a mări nivelul de presiune exercitat asupra dinților, cu scopul ca aceștia să se alinieze în mod corespunzător. 

Lipsa prezentării la controalele lunare înseamnă încetinirea evoluției tratamentului, amânarea rezultatului final. 

Pot să mânânc normal dacă port aparat dentar Incognito?

Vei mânca la fel ca și înainte, fără să ai vreo listă de alimente interzise. Altfel spus, aparatul dentar Incognito nu te împiedică să te bucuri de pauzele de masă. 

Singura schimbare pe care o vei face în alimentație va fi evitarea alimentelor tari, crocante sau lipicioase. Deci nu vei mușca dintr-un măr, îl vei tăia în bucățele și nu vei mesteca gumă de mestecat pentru că se poate lipi de bracket-urile aparatului.

Cum mă spăl pe dinți dacă am aparat dentar invizibil Incognito?

O bună igienă orală este imperios necesară când porți un aparat dentar. Foarte important, nu lăsa resturi de mâncare între dinți, bracketuri sau sub arc. Spală-te pe dinți după fiecare masă. Folosește periuța interdentară pentru a te ajuta să îndepărtezi resturile alimentare. Ața dentară și apa de gură vor face parte și ele din procesul igienei orale.

Va trebui să porți mereu cu tine kitul pentru igiena dentară, pentru ca resturile alimentare să nu rămână în aparat, iar tu să-ți menții dantura curată și sănătoasă.

Afectează aparatul dentar Incognito vorbirea?

Ca și în cazul aparatelor tradiționale, fiecare persoană reacționează diferit. Majoritatea pacienților nu întâmpină un disconfort în vorbire. Sunt persoane care se confruntă cu dificultăți de pronunțare, dar vestea bună este că acest lucru se observă doar în primele zile. 

Durează până la maxim două săptămâni ca pacientul să se obișnuiască cu aparatul Incognito și să vorbească normal. În plus, exercițiile de dicție te vor ajuta să scapi rapid de sâsâiala produsă de braket-urile aparatului dentar lingual.

Ce preț are aparatul dentar invizibil Incognito?

Aparatul Incognito este personalizat complet pe dantura pacientului. Are bracket-urile turnate în aur și sunt realizate cu ajutorul tehnologiei computerizate pentru a se adapta perfect danturii.

Aparatul Incognito, în urma analizei scanării computerizate a mulajului danturii, este realizat într-un singur laborator din lume care se află în Germania. Confecționarea lui durează aproximativ 6 săptămâni.

În plus, aparatul se poate monta numai de specialiști acreditați în tehnica Incognito, așa cum este echipa clinicii de stomatologie, Denttaglio.

Prin urmare, toate aceste aspecte, tehnologia avansată, bracket-urile personalizate (care dau eficiență tratamentului și o perioadă mai mică de purtare), realizarea aparatului în laboratorul Incognito, procesul de montare mai complex, fac ca prețul să fie mai mare decât în cazul aparatelor dentare tradiționale, cu bracket-uri metalice sau din safir.

Prețul aparatului dentar Incognito este de 12000 lei/arcadă, dar poți consulta pagina noastră de oferte la aparatele dentare pentru a vedea dacă rulăm o promoție în momentul acesta.

Unde pot să îmi pun aparat dentar invizibil?

Aparatul dentar Incognito nu poate fi montat de către orice medic specialist ortodont, pentru că este obligatorie acreditarea Incognito de montare a aparatului dentar lingual. Trebuie să știi că montarea bracket-uilor pe partea interioară a dinților este un proces mult mai complex, de aici și acreditarea pe care medicul este necesar să o aibă.

Denttaglio Clinic din Calea Floreasca, București, este acreditată să efectueze tratamente cu Incognito. 

Dr. Monica Hazizi operează cu tehnologie de elită și poate rezolva predictibil și cu cele mai mari șanse de succes, atât cazuri de rutină, cât și cazuri extrem de dificile de tratament ortodontic.

Din cultul pe care îl am pentru ortodonție și din respect pentru pacienții mei, am dotat DENTTAGLIO CLINIC, cu aparatură de ultimă oră pentru a asigura un tratament excepțional și o mai mare precizie a actului ortodontic. Dr. Monica Hazizi

Incognito poate fi aparatul dentar care îți va schimba viața. Obține zâmbetul mult visat! Programează-te acum!