Scalarea si planarea radiculara (SRP = scaling and root planing)

Clinica stomatologica » Parodontoza – Cauze, preventie si tratament » Scalarea si planarea radiculara (SRP = scaling and root planing)
Sunați pentru programare: 0733.733.030

SRP reprezintă o curățare atentă și completă a suprafețelor rădăcinilor dinților afectați, cu pungi parodontale Scopul este de a îndepărta în totalitate placa bacteriană și tartrul dentar din aceste depozitei adânci, netezind perfect suprafața afectată a rădăcinii. Atunci când avem de-a face cu forme avansate de boală parodontală, cu  pierderi mari de os (peste 3-4 mm), se poate interveni in scopul opririi acesteia din evoluție. Acest lucru înseamna că boala va rămâne în același stadiu din punct de vedere al pierderii osoase și gingivale.

În cazul în care inflamația a pătruns și în zona dintre gingie și dinte, medicul parodontolog va îndepărta țesutul osos afectat de sub gingie. Acesta este distrus ca urmare a luptei sistemului imunitar cu bacteriile. Manopera poartă numele de “chiuretaj în câmp închis”. 

Procedura constă în curățarea cu ajutorul unui instrument special a țesutului distrus dintre gingie și os și spălarea cu substanțe antiseptice a acestei zone pentru îndepărtarea bacteriilor. Intervenția nu este dureroasă, fiind efectuată sub anestezie. În funcție de stadiul bolii, poate fi nevoie ca această manoperă să fie repetată la 2-3 luni.

Dacă dintii au început să se miște, înseamnă că osul care îi susține a început să fie serios afectat și, pe lângă manoperele menționate mai sus, sunt introduse substanțe de tip antibiotic, pentru o vindecare cât mai rapidă. 

În ultimii ani, au fost inventate medicamente cu efecte miraculoase care ajută la regenerarea țesuturilor pierdute și la stabilizarea dinților. Unul dintre cele mai bune asemenea substanțe este Emdogain care, în cazul celor mai multi pacienți, are efecte spectaculoase.

Chiar dacă parodontoza a ajuns în stadii avansate, uneori dinții pot fi salvați. Un dinte mobil nu înseamnă întotdeauna un dinte pierdut. Vasta experiență a medicilor noștri specialiști, alături de tehnicile moderne și inovatoare prezente la Denttaglio Clinic, permit păstrarea dinților afectați chiar și atunci când crezi că nu mai există șanse. Dacă identifici unele dintre simptomele prezentate, sfatul nostru este să îți faci o programare pentru un consult de specialitate.

Este foarte important să faci o evaluare parodontală o dată pe an și să tratezi afecțiunea încă de la primele semne. Vei să îți pierzi dinții sau să dezvolți complicații care pot afecta starea generală de sănătate a organismului.