O igienă orală corectă este ușor de menținut, deoarece presupune respectarea unor reguli simple, ușor de urmat, care nu necesită mult timp sau cheltuieli importante. Cu un minim efort, vei putea preveni apariția unor probleme serioase, care nu-ți vor afecta numai dantura, ci și starea generală de sănătate. Mai multe studii recente au demonstrat că infecțiile care apar la nivelul gingiilor se pot extinde, prin sânge, în organism.

În plus, pierderea dinților, ca urmare a nerespectării regulilor de igienă, poate duce la malnutriție și la probleme care țin de viața personală și socială, deoarece afectează încrederea în sine a unei persoane. În aceste situații, singura soluție eficientă o reprezintă implantul dentar. Desigur, este bine să eviți să ajungi în această situație, iar metodele de prevenție sunt, din fericire, foarte simple.

Îți prezentăm în acest articol care sunt cele mai importante reguli pentru o igienă orală corectă, ca să știi cum să-ți cureți eficient dantura în fiecare zi.

De ce este importantă igiena orală?


Igiena orală este esențială pentru a menține sănătatea dinților și gingiilor. Doar prin spălarea corectă a danturii, de două ori pe zi, pot fi prevenite apariția cariilor, formarea plăcii bacteriene și a tartrului și inflamarea gingiilor, fenomen care poate duce, în timp, chiar la parodontoză, adică la pierderea dinților.

Respectând regulile de igienă orală, riscul unor probleme serioase la nivelul danturii va fi considerabil redus, iar dacă vor fi necesare, totuși, anumite tratamente stomatologice, acestea vor fi mai puțin costisitoare, pentru că nu vor fi necesare proceduri elaborate.

De asemenea, printr-o igienă orală impecabilă poți preveni și alte neplăceri, precum halitoza, adică respirația urât mirositoare, care este provocată deseori de acumularea de bacterii în interiorul cavității bucale.

Nu trebuie neglijată nici igiena orală la copii, pentru că micuții trebuie să învețe de la bun început cum trebuie să aibă grijă de dinții lor. Învață-i și pe ei, prin propriul tău exemplu, cum să se spele corect, cum să folosească ața dentară și apa de gură.

Tot de la vârste fragede, ei trebuie să înțeleagă de ce este important să meargă de două ori pe an la un control stomatologic și cum se desfășoară acesta. În acest fel, copiii nu se vor teme de dentist și vor avea dinți frumoși și sănătoși, menținându-și toată viața aceste obiceiuri corecte.


Reguli pentru o igienă orală corectă

1.Cum trebuie să te speli pe dinți?


Ca să te speli corect pe dinți, ai nevoie de accesoriile potrivite și, desigur, trebuie să cunoști și tehnica de periaj adecvată. Alege o pastă de dinți care conține fluor, pentru că această substanță este foarte eficientă în lupta împotriva cariilor. Există și paste care nu conțin fluor, dar, potrivit unor studii, acestea sunt mai puțin eficiente și de obicei sunt recomandate copiilor mici.

Periuța de dinți potrivită trebuie să aibă peri moi, care să nu rănească gingia în timpul periajului. De asemenea, periuța trebuie să fie schimbată la fiecare 3 luni, pentru că pe ea se acumulează bacterii, care pot afecta sănătatea dinților și gingiilor.

Periajul trebuie să dureze aproximativ 2-3 minute, iar mișcările trebuie să fie circulare, nu de tipul în sus și-n jos, pentru a nu pune presiune pe dinți. Un periaj prea agresiv poate deteriora smalțul dinților, crescând astfel riscul apariției cariilor și poate provoca inclusiv sângerarea gingiilor. După ce ai periat cu atenție dinții, nu neglija limba, pentru că și aceasta trebuie curățată corect, deoarece pe suprafața ei se acumulează multe bacterii.

Urmărind această scurtă animație, prezentată mai jos, poți vedea exact care este tehnica potrivită pentru periajul dinților. Nu uita că trebuie să te speli pe dinți de două ori pe zi: seara, înainte de culcare și dimineața.

2. Alte sfaturi privind igiena orală


Cum folosești ața dentară sau periuțele interdentare


O igienă orală impecabilă nu presupune însă numai un periaj corect. Este indicat să folosești, o dată pe zi, ața dentară și apa de gură. Prin folosirea aței dentare, poți curăța spațiile înguste dintre dinți, unde se acumulează resturi alimentare și astfel, în timp, se pot forma carii. Tot în acest scop, poți folosi inclusiv periuțe interdentare, concepute special pentru spațiile dintre dinți, dar acestea sunt de mai multe dimensiuni și ar fi bine să ceri sfatul medicului stomatolog înainte să cumperi un anumit model.

Și pentru folosirea aței dentare este necesară deprinderea unei tehnici corecte, pentru că altfel riști să-ți rănești gingia. Trebuie să introduci ața, printre dinți, până jos, apoi să cureți delicat marginile laterale ale fiecărui dinte în parte, cu mișcări circulare, nu de sus în jos. Dacă ți se pare dificil, cere-i medicului tău stomatolog să te învețe cum trebuie să folosești corect ața dentară.


Folosirea apei de gură


Apa de gură este un alt produs foarte important pentru o igienă orală corectă. Ea reduce nivelul de acid din cavitatea bucală, curăță zonele mai greu accesibile dintre dinți și remineralizează dinții. Există multe tipuri de apă de gură, inclusiv unele recomandate pentru copii, pentru persoanele cu dinți sensibili, cu afecțiuni gingivale sau care suferă de o respirație urât mirositoare. Stomatologul poate să-ți recomande produsul potrivit, mai ales dacă nu te descurci foarte bine cu tehnica periajului.


Cât de des trebuie să mergi la stomatolog?


Chiar dacă respecți cu strictețe toate aceste recomandări privind igiena orală, trebuie să mergi de două ori pe an la medicul stomatolog. În acest fel, printr-un simplu control, pot fi descoperite cariile incipiente sau alte probleme care pot să apară și care nu dau, la început, simptome. Astfel, vor fi prevenite complicațiile, iar caria poate fi tratată înainte să apară durerea.

Controlul stomatologic este esențial și dintr-un alt motiv: de două ori pe an, este indicat să faci detartraj și periaj profesional, procedură care nu este dureroasă și care permite o curățare în profunzime a cavității bucale. Prin detartraj cu ultrasunete, medicul va îndepărta placa bacteriană care se formează la baza gingiei sau chiar sub gingie și care nu poate fi curățată eficient prin alte metode, acasă. La final, periajul cu o pastă de dinți și o periuță profesionale vor curăța perfect dinții, pentru un efect de durată.

Procedura de igienizare poate fi continuată și cu airflow. Aceasta este o metodă de curățare în profunzime, cu ajutorul unui dispozitiv special, care funcționează cu jet de apă, aer și particule de bicarbonat de sodiu. Jetul puternic, cu presiune, acționează asupra petelor și colorațiilor care se formează în timp pe smalțul dinților, îndepărtându-le. Bicarbonatul are un efect abraziv, astfel încât asigură și o lustruire a dinților, care rămân perfect curați. Igienizarea cu airflow este ideală mai ales pentru a curăța spațiile mai greu accesibile, dintre dinți.

Igienizarea profesională la cabinet este esențială, dar trebuie să fie completată, zilnic, de periaj și de restul procedurilor necesare pentru buna curățare a danturii. În afară de vizitele periodice la medicul stomatolog, pentru control și igienizare, trebuie să programezi o consultație imediat ce observi o inflamație la nivelul gingiei, o durere sau o colorație anormală apărută pe un dinte. Nu neglija aceste neplăceri și nu încerca să te tratezi singur, pentru că problema se poate agrava!


Obiceiuri care te ajută să-ți menții dinții sănătoși


Igiena orală corectă trebuie să fie însoțită și de un stil de viață echilibrat, pentru că multe obiceiuri aparent banale pot afecta aspectul sau chiar sănătatea dinților. Iată câteva sfaturi care îți vor aduce beneficii pentru starea ta generală de sănătate, dar îți vor asigura și dinți frumoși:


Evită dulciurile


Produsele foarte bogate în zahăr nu sunt dăunătoare doar pentru siluetă și sănătate, ci și pentru dinți. Mai ales copiii sunt supuși acestor tentații și multe carii apar tocmai din cauza consumului de bomboane, prăjituri sau alte deserturi foarte dulci. La fel de nocive pentru dinți sunt și produsele fast-food, chipsurile, pâinea, pastele și produsele de panificație. Toate aceste alimente stimulează secreția de acid din cavitatea bucală și cresc astfel riscul apariției cariilor.


Consumă fructe și legume proaspete


Un stil de viață sănătos trebuie să includă un meniu bazat pe lactate degresate, fără zahăr adăugat, fructe și legume proaspete și alimente bogate în fibre. Sucurile dulci trebuie de asemenea evitate, iar pentru hidratare cea mai recomandată este apa sau ceaiul neîndulcit. Apa trebuie consumată după fiecare masă, nu doar pentru hidratare, ci și pentru că ajută la curățarea gurii, eliminând o parte din resturile alimentare.


Renunță la fumat


Fumatul slăbește sistemul imunitar, iar una dintre consecințe o reprezintă vindecarea mai dificilă a țesuturilor, inclusiv la nivelul cavității bucale. De aceea, fumatul crește riscul unor afecțiuni gingivale, iar în cazul unor extracții dentare sau după alte tratamente mai complicate, vindecarea va fi mai lentă, iar riscul de infecții mai mare. În plus, fumatul poate să provoace o respirație urât mirositoare și, în timp, va îngălbeni dinții, crescând totodată riscul apariției cariilor.

În concluzie, igiena orală corectă este esențială pentru o dantură sănătoasă și impecabilă, iar regulile sunt foarte ușor de respectat. Trebuie doar să dai dovadă de puțină bunăvoință, iar beneficiile nu vor întârzia să apară.

(Surse: Health Line, Medical News Today, Mayo Clinic)