Începe cu o EVALUARE INTEGRALĂ
la Dr. Klodian Hazizi
Programează

Scoaterea firelor după implant dentar: La cât timp?

Denttaglio Clinic \ Scoaterea firelor după implant dentar: La cât timp?
Echipa de chirurgi dentari in timpul unei interventii

Ai decis să-ți refaci zâmbetul cu un implant dentar. Te-ai documentat despre beneficii, etapele procedurii, vindecare și îngrijire. Și apoi îți amintești: „Dar firele? Trebuie scoase? O să doară?”

Răspunsul e simplu: scoaterea firelor după implantul dentar este necesară și nedureroasă.

Dacă ai ajuns în acest punct, vrei să știi exact la ce să te aștepți. În acest articol, îți explicăm clar și pe scurt cum și când se face scoaterea firelor după implantul dentar și ce trebuie să faci după aceea.

Procedura de implant dentar

Procesul de implant dentar implică mai multe etape, fiecare având un rol esențial în succesul tratamentului.

Primul pas este evaluarea sănătății orale prin radiografii, scanări digitale și examen clinic. Medicul analizează istoricul medical, identifică eventualele afecțiuni care pot influența vindecarea și stabilește un plan personalizat.

 Înainte de intervenție, este necesară eliminarea oricăror surse de infecție, precum cariile sau afecțiunile parodontale. Dacă este cazul, se efectuează extracția dinților compromiși și, dacă osul nu este suficient, se realizează adiția osoasă.

Implantul, un șurub din titan biocompatibil, este plasat în osul maxilar sau mandibular sub anestezie locală. În unele cazuri, se poate folosi sedarea intravenoasă pentru confort maxim.

În următoarele 8-12 săptămâni, implantul se integrează cu osul, formând o bază solidă pentru viitoarea lucrare protetică.

După vindecare, se montează bontul protetic, urmat de coroana dentară, personalizată pentru a se potrivi perfect din punct de vedere estetic și funcțional.

Pentru o vindecare optimă, pacientul trebuie să respecte igiena orală și să revină la cabinet conform programărilor stabilite pentru controale postoperatorii. Evitarea fumatului și a obiceiurilor dăunătoare contribuie la menținerea sănătății implantului pe termen lung.

Pe blogul Denttaglio găsești informații detaliate despre etapele implantului dentar, de la consultația inițială până la recuperare.

Tipuri de fire folosite în chirurgia orală

Firele de sutură joacă un rol esențial în chirurgia orală, contribuind la stabilizarea țesuturilor și la procesul de vindecare a implanturilor dentare. În funcție de capacitatea de resorbție putem utiliza fire resorbabile sau neresorbabile, iar in funcție de structura firului, fire monofilamentare și multifilamentare.

Se utilizează în principal pentru țesuturile interne, iar în organism sunt descompuse prin enzime (pentru suturile naturale) sau prin hidroliză (pentru cele sintetice). Acestea reduc necesitatea unei intervenții ulterioare pentru îndepărtare, dar pot necesita curățare suplimentară dacă rămân fragmente reziduale după vindecare [1]. În cât timp se topesc firele chirurgicale resorbabile? Se dizolvă în mod natural în organism, în cca 7 zile, eliminând etapa de scoatere a firelor după implantul dentar. Sunt frecvent utilizate în chirurgie orală datorită confortului pe care îl oferă pacientului. 

Exemple: Poliglactin 910, PGA (Poliglicolic acid), Poliglecapronă, Polidioxanonă

Trebuie îndepărtate manual după 7-14 zile, dar oferă o stabilitate mai mare a plăgii. Sunt indicate mai ales în intervenții complexe, cum ar fi implanturile dentare. 

Exemple: mătase, supramid, polipropilenă, poliester.

Formate dintr-un singur fir continuu, ceea ce reduce riscul de infecții și reacții inflamatorii. Sunt mai greu de manevrat, dar favorizează o vindecare mai curată.

Sunt mai flexibile și ușor de legat, dar pot reține bacterii în spațiile dintre fibre (efect de fitil), crescând riscul de infecție.

Așadar, pentru implanturile dentare, firele neresorbabile sunt preferate datorită stabilității lor, reducând riscul de deschidere a plăgii, în timp ce firele resorbabile rapide pot fi utilizate, dar pot necesita tehnici speciale, cum ar fi suturile de siguranță intermitente, pentru a preveni complicațiile [2]. Alegerea suturii depinde de rezistența firului, siguranța nodului și impactul asupra procesului de vindecare.

Îndepărtarea firelor după implant dentar – cât durează?

Scoaterea firelor după un implant dentar este o procedură simplă și rapidă, care durează 5-10 minute, în funcție de tipul și numărul suturilor. Procesul este nedureros și nu necesită anestezie, deși, dacă ai o sensibilitate crescută, medicul poate aplica un gel anestezic local pentru confort.

Dar în cât timp se vindecă gingia după implant dentar? Am detaliat acest subiect într-un articol anterior – mucoasa periimplantară începe să se formeze în prima săptămână după intervenție, iar maturarea completă a țesutului gingival are loc în aproximativ 3 luni. 

Scoaterea firelor se face înainte de finalizarea acestui proces, la 7-10 zile după implant, când țesutul este suficient de vindecat pentru a susține implantul, dar încă în plin proces de regenerare. În acest moment, medicul va verifica și stadiul vindecării pentru a te asigura că totul decurge normal.

Doare îndepărtarea firelor după implant dentar?

interventie stomatologica

Acum că știi când trebuie scoase firele după un implant dentar, hai să clarificăm una dintre cele mai mari preocupări ale pacienților.

Nu, îndepărtarea firelor după un implant dentar nu doare. Procedura este rapidă și nu necesită anestezie, deoarece nu implică tăieturi suplimentare sau utilizarea unor instrumente ascuțite care să penetreze pielea.

În timpul îndepărtării, pacientul poate simți o ușoară senzație de tragere sau alunecare, dar aceasta nu este dureroasă, ci mai degrabă neobișnuită. Medicul doar taie firul lângă nod și îl extrage ușor, fără a provoca disconfort major.

Așadar, dacă îți faci griji în privința durerii la scoaterea firelor după operație, poți sta liniștit – procedura este simplă, nedureroasă și durează doar câteva minute!

Riscuri și complicații posibile

Îndepărtarea firelor de sutură după un implant dentar, deși este o procedură uzuală, joacă un rol esențial în procesul de vindecare. Dacă nu este realizată la momentul potrivit, pot apărea complicații, precum inflamația, acumularea bacteriilor sau chiar dehiscența plăgii, ceea ce poate afecta integrarea corectă a implantului.

Lăsarea firelor neresorbabile în țesut mai mult decât perioada recomandată poate duce la dehiscența plăgii – adică redeschiderea acesteia. Acest lucru expune zona intervenției la bacterii și crește riscul de infecție. Dacă medicul constată această problemă, îți va prescrie un gel antiseptic cu clorhexidină și va monitoriza situația.

Dacă firele nu sunt îndepărtate la timp, pot favoriza acumularea de bacterii în jurul zonei operată, ceea ce duce la inflamații și infecții locale. Acestea, netratate, pot afecta integrarea implantului în os.

Chiar și în cazul firelor resorbabile, fragmentele rămase pot provoca inflamații persistente. Organismul le poate percepe ca pe un corp străin, ceea ce poate duce la complicații locale și chiar la pierderea implantului [3].

Pentru a preveni astfel de probleme, este esențial să urmezi recomandările medicului și să respecți programările pentru controalele postoperatorii. Dacă observi roșeață excesivă, durere persistentă sau secreții în zona implantului, contactează medicul cât mai curând posibil.

Sfaturi pentru prevenirea complicațiilor

Recomandăm pacienților respectarea unor reguli esențiale pentru a preveni complicațiile și a asigura o vindecare optimă.

Acum că ai aflat că îndepărtarea firelor este o etapă simplă, rapidă și nedureroasă, poți aborda cu încredere întregul proces al implantului dentar. Fiecare pas este gândit pentru confortul și siguranța ta, iar echipa noastră de specialiști este aici să te ghideze spre un zâmbet sănătos și stabil. Programează-te acum la Denttaglio și fă primul pas spre un implant dentar perfect adaptat nevoilor tale!

Întrebări frecvente

Se scot firele după implanturile cu încărcare imediată („dinți ficși în 24 de ore”)?

În cazul procedurilor tip dinți ficși în 24 de ore, necesitatea suturilor și a îndepărtării acestora depinde de tehnica utilizată. Dacă implanturile sunt inserate flapless, fără incizii mari, firele de sutură nu sunt necesare, iar gingia se adaptează natural în jurul implanturilor. În schimb, dacă s-a realizat un lambou (tăietură) chirurgical pentru expunerea osului sau ajustarea țesuturilor, suturile vor trebui îndepărtate după 7-10 zile. În protocolul Fast and Fixed cu încărcare imediată, scoaterea firelor se face mai rapid.

Un aspect important este că, dacă ai o proteză provizorie fixă, aceasta poate fi îndepărtată temporar pentru scoaterea firelor fără a afecta stabilitatea implanturilor. Studiile arată că această procedură este sigură și predictibilă, iar remodelarea osoasă continuă normal după îndepărtarea suturilor [4]. Medicul va realiza această etapă cu atenție, astfel încât procesul de vindecare și rezultatul final al implantului să nu fie afectate

După cât timp se scot firele de la masea sau de la un implant dentar?

Firele neresorbabile se îndepărtează, în general, după 7-14 zile, în funcție de ritmul de vindecare și de indicațiile medicului. Firele resorbabile se dizolvă singure în câteva săptămâni, dar pot necesita îndepărtarea resturilor rămase.

Ce trebuie să fac după îndepărtarea firelor?

Medicul îți va recomanda să îți menții o igienă orală atentă, să eviți alimentele dure și iritante timp de câteva zile și, dacă este necesar, să folosești o soluție antiseptică (ex. clorhexidină) pentru a preveni infecțiile.

Este necesară o vizită de control după scoaterea firelor?

Da, este indicat să revii la un control după o săptămână, mai ales dacă medicul a identificat o vindecare mai lentă sau o posibilă deschidere a plăgii.

Surse:

[1] Faris, A., Khalid, L., Hashim, M., Yaghi, S., Magde, T., Bouresly, W., Hamdoon, Z., Uthman, A. T., Marei, H., & Al-Rawi, N. (2022). Characteristics of Suture Materials Used in Oral Surgery: Systematic Review. International Dental Journal, 72(3), 278–287. https://doi.org/10.1016/j.identj.2022.02.005

[2] Ivanoff, C.-J., & Widmark, G. (2001). Nonresorbable versus Resorbable Sutures in Oral Implant Surgery: A Prospective Clinical Study. Clinical Implant Dentistry and Related Research, 3(1), 57–60. https://doi.org/10.1111/j.1708-8208.2001.tb00129.x

[3] Foundation for Oral Rehabilitation. (n.d.). Suture removal | FOR.org. Www.for.org. https://www.for.org/en/treat/treatment-guidelines/single-tooth/aftercare/surgical-aftercare/suture-removal

[4] Borges, A. F. S., Dias Pereira, L. A. V., Thomé, G., Melo, A. C. M., & de Mattias Sartori, I. A. (2009). Prostheses Removal for Suture Removal after Immediate Load: Success of Implants. Clinical Implant Dentistry and Related Research. https://doi.org/10.1111/j.1708-8208.2009.00157.

Data articol: 19/03/2025
Sunt medic dentist specialist in endodontie si estetica dentara. Am absolvit cursuri precum: Digital Smile Design World Tour, Dr Christian Coachman Endodontic Master Series; Curs modulear de endodontie PRIME ENDO TRACK; Curs ’’N.Vision: ‘’Aesthetics’’,Dr Kano P, Dr Nicolescu I, Dr Yoshinaga, Dr Nazariy; Curs teorie & hands-on ”Integrarea estetica, functionala si biologica a reabilitarii estetice”, Dr. Leonardo Bacherini; A XI-a editie a Congresului International pentru studenti si tineri medici; Misterul din spatele conceptului MI ’’, Prof. Dr. David Manton. De asemnea sustin stomatologia facuta corect prin cursuri de formare pentru medicii care doresc sa isi imbunatateasca cunostintele pe specializarea endodontiei.

This field is for validation purposes and should be left unchanged.
Telefon*
Alege locatia*

Programează-te

Program:  Luni – Vineri: 09:00 – 21:00 / Sâmbătă, Duminică: Închis

Email: office@denttaglio.ro

Telefon: 0311.302.730

Whatsapp: 0729 131 546

Clinicile Denttaglio:

Bucuresti, Sector 1, Calea Floreasca nr. 35, Etaj 5

Buzău, Strada Pietrosele, Bloc D3, Parter

Programează-te
Dr Monica Hazizi
0311.302.730
arată număr